Păziţi-vă de simonie!

Păziţi-vă de simonie! SIMON din Samaria era un om foarte respectat în comunitatea sa. El a trăit în secolul I e.n., iar oamenii erau atât de fascinaţi de artele magice pe care le practica, încât spuneau despre el: „Acest om este Puterea lui Dumnezeu, care poate fi numită Mare“(NW). — Faptele 8:9–11. Totuşi, după ce s-a botezat ca creştin, Simon a înţeles că exista o putere mai mare decât cea pe care o avusese el înainte. Era puterea dată apostolilor lui Isus, putere care le permitea să le ofere altora darurile miraculoase ale spiritului sfânt. Simon a fost atât de impresionat, încât le-a dat apostolilor bani şi le-a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duh Sfânt“. — Faptele 8:13–19. Apostolul Petru l-a mustrat pe Simon spunând: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obţine cu bani. Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu“. — Faptele 8:20, 21. Din această relatare biblică a luat naştere cuvântul „simonie“, care a fost definit drept „păcatul de a vinde sau de a cumpăra funcţii sau promovări în biserică“. New Catholic Encyclopedia consemnează faptul că, îndeosebi între secolele al IX-lea şi al XI-lea, „simonia a pătruns în mănăstiri, în rândul clericilor de rang inferior, în rândul episcopilor şi chiar în rândul papilor“. În The Encyclopædia Britannica, ediţia a noua, 1878, se afirmă: „Un studiu asupra istoriei conclavelor papale dezvăluie că niciodată nu s-au făcut alegeri clericale fără simonie, iar în numeroase situaţii, simonia practicată în conclav a luat forma cea mai grotescă, cea mai neruşinată şi cea mai făţişă“. Adevăraţii creştini de azi trebuie să se păzească de simonie. De exemplu, unii ar putea să-i copleşească cu laude exagerate sau cu cadouri costisitoare pe cei care sunt în măsură să acorde privilegii suplimentare. Sau viceversa, cei care sunt în măsură să acorde asemenea privilegii ar putea manifesta favoritism faţă de cei care pot, şi sunt gata oricând, să le dea daruri. În ambele situaţii este vorba de simonie, iar Scripturile condamnă această atitudine. „Pocăieşte-te deci de această răutate a ta“, l-a îndemnat Petru pe Simon, „şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale [acest plan al tău, New Jerusalem Bible], dacă este cu putinţă, căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii“. — Faptele 8:22, 23. Din fericire Simon şi-a dat seama de gravitatea dorinţei sale greşite şi i-a implorat pe apostoli: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis“ (Faptele 8:24). Acordând atenţie lecţiei importante ce se desprinde din această relatare, creştinii adevăraţi se străduiesc să nu practice nimic ce ar putea fi simonie.